
Mezoterapia este o metodă nouă de tratament folosită în medicina estetică non-invazivă, ce constă în introducerea în tegument a unui cocteil terapeutic format din vitamine, antioxidanți, aminoacizi și acid hialuronic; rezultatele sunt spectaculoase, procedura având ca efect stimularea sintezei de colagen şi creşterea fermităţii pielii, refacerea elasticității și tonicității pielii.
Pielea este stimulată să-și îmbunătățească aspectul prin introducerea în straturile profunde ale pielii a acestor substanțe active, capabile să inducă o biorevitalizare a dermului, să contracareze efectele îmbătrânirii cutanate. De asemenea, stimulează creșterea părului și are un efect benefic în tratamentul cearcănelor.
Tratamentul iniţial constă în 3-4 şedinţe de mezoterapie, una la fiecare 2 săptămâni, urmate apoi de încă 3-4 şedinţe, câte una la fiecare lună. După acestea, puteţi decide să întreţineţi rezultatele obţinute, printr-o şedinţă de mezoterapie odată la fiecare 3 luni. Deşi la unele persoane se pot vedea rezultate bune după numai 3-4 şedinţe, majoritatea pacienţilor au nevoie de 6-8 şedinţe. În funcţie de starea pielii, anumite persoane pot avea nevoie de mai mult de 8 şedinţe.
Tehnica este folosită cu succes pentru proprietățile sale:
- Stimulează procesul de regenerare a tegumentului facial (ex. în cicatrici post-acneice)
- Stimulează sinteza propriului colagen, elastină și acid hialuronic (pielea devine mai elastică)
- Hrănește pielea
- Rezultate remarcabile în vindecarea plăgilor și rănilor greu tratabile
- Elimină petele întunecate și ameliorează cearcănele prin efectul de „albire” a tegumentului
- Sporește oxigenarea țesuturilor
- Nu are efecte secundare, adverse, alergice și nu este respinsă de organism
- Îmbunătățește structura firului de păr (se indică pentru stoparea căderii părului și pentru stimularea creșterii acestuia)
- Aspect sănătos, natural, de întinerire a pielii.